Steliștii îl contrazic pe Dragomir:** „În niciun caz jucătorii nu se vor întoarce la Craiova! Ar fi un precedent periculos”

Steliștii îl contrazic pe Dragomir:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Directorul sportiv al FC Steaua, Narcis Răducan, a declarat, miercuri, că aducerea unor brigăzi din străinătate la anumite partide va elimina suspiciunile din Liga I, dar a precizat că numai timpul va arăta dacă și arbitrajele vor fi mai bune.

„E un lucru bun această decizie pentru că va mai liniști puțin apele chiar dacă din punct de vedere al calității numai timpul ne va arăta dacă vor fi arbitraje mai bune sau nu. Dar cel puțin din punct de vedere al suspiciunilor ne vom liniști și poate vom vedea mai mult fotbal decât scandaluri la televizor. Vor fi mai puține suspiciuni pentru că sunt grade de rudenie sau alte legături. Sper ca arbitrii care vin aici să aibă responsabilitate pentru că e un final de campionat care implică obiective importante pentru toate echipele. E o miză în joc și cred că arbitrii care vor veni știu deja acest lucru”, a spus oficialul stelist, după ce Comitetul Executiv al FRF aprobat, miercuri, propunerea Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) de aducere a unor arbitri străini la derbiurile din Liga I.

Narcis Răducan a menționat că jucătorii formației FC Vaslui, Wesley și Adailton, vor fi supravegheați atent în meciul direct de vineri deoarece compartimentul ofensiv al echipei moldovene este „remarcabil”. „Șansele la titlu ale Stelei și Vasluiului sunt cam la fel în momentul de față. Deși eu cred că pentru noi e mai greu pentru că avem cel mai dificil program, dar nu e imposibil. Oricum e destul târziu să îți poți permite o înfrângere. Sper ca experiența noastră internațională să-și spună cuvântul. Sunt convins că stadionul va fi plin, lucru foarte important pentru noi. De altfel cred că noi avem și un ascendent moral față de Vaslui pentru că am jucat mai bine în meciul tur și meritam să câștigăm. Fotbaliștii de valoare ai adversarilor, cum sunt acum Wesley și Adailton, vor fi atent supravegheați. Pentru că trebuie să anihilăm punctele lor forte, iar compartimentul ofensiv este remarcabil la Vaslui”, a adăugat Răducan.

Directorul sportiv a explicat că jucătorii Mihai și Florin Costea, Ovidiu Dănănae și Andrei Prepeliță nu se vor putea întoarce la Universitatea Craiova chiar dacă gruparea olteană va fi reafiliată și va reveni în Liga a II-a din sezonul 2012-2013. „E aproape imposibil ca jucătorii noștri să se întoarcă la Craiova chiar dacă Adrian Mititelu va câștiga procesul. Există reglaje, recompense financiare pentru ca domnul Mititelu să recâștige ce a pierdut. În niciun caz jucătorii nu se vor întoarce la Craiova. Asta cel puțin știu eu. Altfel s-ar naște un precedent periculos, jucătorii care sunt la Steaua își vor duce contractele la capăt. Există forme prin care cei care au fost păgubiți să fie recompensați”, a adăugat oficialul stelist.

Narcis Răducan, Alexandru Chipciu, Cristian Tănase și Iasmin Latovlevici au fost prezenți, miercuri, la lansarea oficială în România a noilor ghete Nike Mercurial Vapor VIII.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×